Capitolul 3
Salutari prieteni, va vorbeste Adama.
Exista o credinta comuna
printre cei de la suprafata, conform careia Lemuria a fost distrusa de valurile
Oceanului Pacific in urma cu doisprezece mii de ani si ca acest continent nu
mai exista. Din perspectiva celei de-a treia dimensiuni, acest lucru este
adevarat. Cataclismul care ne-a distrus o mare parte din continent, odata cu
trei sute de milioane dintre oamenii nostrii, a provocat distrugeri foarte
dureroase suprafetei fizice a planetei noastre si locuitorilor sai.
De asemenea,
a provocat un soc foarte puternic Mamei Pamant. Aproape peste noapte, in faza
sa finala, iubita noastra Lemuria, considerata leaganul civilizatiilor de pe
aceasta planeta, a disparut. Restul lumii a fost complet uluit in dimineata
urmatoare marelui dezastru.
Durerea
pierderii Tarii Mama a fost atat de mare, incat, chiar si astazi, majoritatea
dintre voi mai purtati inca aceasta suferinta si trauma adanc in memoria voastra
celulara.
Sufletele
celor care au murit atunci au fost cele mai afectate. Multi dintre voi, cei
care ati trait, la acea vreme, suferinta provocata de distrugerea continentului
nostru, v-ati inchis complet amintirii descendentei voastre lemuriene marete,
deoarece, pentru voi, sfarsitul a fost atat de tragic. Durerea si suferinta
voastra profunda au stat ascunse adanc in subconstient, asteptand momentul in
care vor putea sa iasa din nou la suprafata si sa fie vindecate. Scopul acestor
informatii prezentate astazi este acela de a-i ajuta pe toti cei care citesc
aceste randuri sa inceapa in mod constient sa vindece acele inregistrari – mai
intai pentru ei insisi, apoi pentru planeta. In acest scop, dragi frati si
surori, cu multa iubire si compasiune, va oferim ajutorul.
Lemuria mai exista inca si astazi in
frecventa vibrationala a celei de-a cincea dimensiuni, care nu este inca
vizibila vederii si perceptiei voastre tridimensionale.
Tuturor acelora dintre voi care mai simt inca
durerea pierderii, pot sa va spun ca Lemuria nu a fost niciodata complet
distrusa, asa cum ati perceput cu intelegerea voastra actuala. Pe masura ce
valul dintre dimensiuni continua sa se subtieze, dorim sa va asiguram ca,
intr-un viitor nu prea indepartat, pentru cei angajati in procesul de inaltare,
mult iubita voastra Lemuria, in noua Sa Splendoare si Maretie, vi se va revela
intr-o maniera foarte fizica si palpabila.
Pe masura
ce va veti deschide in fata unui mod de a trai mai constient si va veti purifica
de toate sistemele de credinta distorsionate si false pe care le-ati imbratisat
in ultimul mileniu, veti putea sa percepeti din nou iubita Tara Mama. In final,
veti avea permisiunea de a pasi pe acest taram pentru a fi primiti cu toata
Iubirea si Maretia pe care o are acum de oferit.
Atunci cand
veti fi pregatiti, veti fi invitati sa va uniti cu noi in mod constient, in
acest loc paradisiac.
In momentul
cataclismului, Lemuria si ceea ce reprezinta ea pentru aceasta planeta a fost
inaltata in cea de-a patra frecventa dimensionala, si ulterior a evoluat pana
la a cincea. A continuat sa infloreasca
si sa evolueze pana la nivelul de perfectiune si frumusete pe care l-a atins in
prezent, locuita fiind de cei care au fost salvati atunci cand Lemuria s-a
scufundat.
Daca aceasta
informatie va aduce lacrimi in ochi, deschideti-va inima pentru a vindeca
acele rani care au stat ascunse in voi pentru atata timp. Lasati durerea sa se
reverse si iar sa se reverse! Lasati lacrimile sa va aduca vindecarea fiecarei
parti a fiintei voastre. Simtiti-o cu adevarat si imbratisati-o in inima, cu
ajutorul respiratiei. Constientizati pe deplin toate amintirile si durerea,
fara a reprima nimic. Acesta este modul prin care va veti vindeca, putin cate
putin. Pe masura ce veti inhala durerea, odata cu respiratia, aceste urme se
vor dizolva si se vor vindeca pentru totdeauna. Cereti Sinelui vostru Superior sa va
ajute in dezvaluirea acestor inregistrari care va tin pe loc in drumul catre
noua si mareata voastra realitate.
In meditatia zilnica, va
cerem sa faceti acest lucru cu credinta, pana cand veti simti ca procesul s-a
incheiat. Conectati-va cu noi si cu Iubirea noastra, inima langa inima.
Cereti-ne ajutorul si vom fi acolo pentru voi, cat timp veti face aceasta munca
interioara foarte importanta. Noi toti, cei din Telos, suntem foarte
nerabdatori sa-i ajutam pe toti cei care ne vor chema in inimile lor. Suntem o
civilizatie care a realizat o mare deschidere la nivelul inimii, iar vibratiile
noastre pulseaza odata cu Inima Divinei Mame. Treptat, durerea ascunsa adanc va
fi ridicata la suprafata si va veti simti mult mai usori. De asemenea,
stergerea acestei suferinte va va ajuta sa va deschideti spre amintiri si sa
percepeti adevarata voastra identitate. Acest proces va va permite, de
asemenea, sa faceti pasi uriasi in evolutia si innoirea voastra completa:
spirituala, emotionala si fizica.
Va invitam
sa veniti in Telos noaptea, in timp ce corpurile voastre dorm. Avem foarte
multi consilieri spirituali care sunt dispusi sa coopereze cu fiecare dintre
voi. Toti cei care vin aici primesc trei consilieri cu care vor lucra impreuna.
Unul se va concentra impreuna cu voi pe vindecarea corpului emotional, un altul
pe vindecarea corpului mental si al treilea pe vindecarea corpului eteric –
toti in uniune cu Divina voastra Prezenta.
Acest canal
de transmisie, Aurelia Louise a avut cu ceva vreme in urma ocazia de a
intrezari, pentru un moment, Noua Lemurie. A fost profund miscata si stie in
mod cert, in inima ei, ca ceea ce scriem prin intermediul sau in acest moment
nu este doar o promisiune care urmeaza sa fie respectata intr-un viitor
indepartat. Ea stie, in fiecare celula a fiintei sale, ca aceasta manifestare ar
putea deveni realitate pentru multi dintre voi in acest deceniu – sau curand
dupa aceea. Daca plecati sau nu in aceasta calatorie, depinde de voi! Ne veti
lua de mana si veti merge impreuna cu noi, pe valul inaltarii, intr-o noua
realitate dimensionala?
Ca fiinte de pe Pamant, suntem toti o mare familie
De acolo de unde locuim,
observam progresul constant in procesul marii treziri care se desfasoara in
constiinta omenirii, pe masura ce aceasta incepe sa-si aminteasca de natura sa
divina.
Dragii mei,
chiar daca nu puteti intrezari inca imaginea completa a acestui progres
miraculos, noi dispunem de tehnologia necesara nu numai pentru a-l vedea, dar
si pentru a face grafice zilnice ale acestuia pe calculatoarele noastre cu
aminoacizi.
Putem
inregistra zilnic cresterea frecventei vibrationale a omenirii, in orice
domeniu al dimensiunii de la suprafata. In fiecare zi, vedem din ce in ce mai
multi oameni care isi dau seama de scopul lor divin – si cum din ce in ce mai
multi dintre voi fac o noua alegere, aceea de a imbratisa iubirea si pacea in
inima, in vietile lor personale si pentru planeta voastra.
Faptul ca
sunt atat de multi dintre voi care se trezesc acum la o mai mare intelegere a
adevaratei spiritualitati si care fac noi alegeri, ne demonstreaza ca victoria
voastra finala si libertatea spirituala va sunt asigurate. Se pune doar
intrebarea cat va dura acest proces si cati ani pamanteni vor trece pana se va
atinge masa critica. Putem sa va spunem cu sinceritate, ca se intampla chiar
mai repede decat se prevazuse initial, de catre ierarhia spirituala. In orice
caz, nu mai este vorba de secole sau milenii de tranzitie in lumea noua pe care
ati asteptat-o atat de mult. Sa stiti ca pe durata urmatorilor zece ani vor
avea loc multe schimbari pozitive, iar dupa aceea veti trece printr-un ciclu
foarte accelerat de transformari pozitive.
Intensitatea
energiei nu se va termina si nici nu se va diminua, pana cand nu veti fi
asezati confortabil in minunile si beatitudinea celei de-a cincea dimensiuni.
Momentul reunirii celor doua civilizatii
ale noastre este, in sfarsit, foarte aproape.
Noi cei din Telos si, de
asemenea, toti fratii si surorile voastre din “Interiorul Pamantului” – care
este un imperiu foarte vast, format din multe civilizatii – urmarim aceasta
expansiune de constiinta, cu mare bucurie si speranta.
Va sprijinim
permanent cu Lumina si cu Iubirea noastra. Suntem aproape ca niste copii care
numara zilele dinainte de Craciun – “Craciunul Unirii” noastre in Dragoste si
Fratie, ca o mare familie pamanteana. Urmarim cu admiratie trezirea care are
loc zi de zi si stim ca momentul reunirii celor doua civilizatii ale noastre
este, in sfarsit, foarte aproape, dupa atat de multe secole de separare fizica.
Atunci cand
va veni momentul iesirii noastre in dimensiunea de la suprafata, va fi o
perioada a iubirii si a marii bucurii pentru cei multi – in special pentru
aceia care sunt constienti de prezenta noastra in interiorul Pamantului si care
simt o mare dorinta in inima de a ne intampina, in sfarsit, cu bucurie si de a
vorbi cu noi fata in fata. Miracolele “Marii Intalniri” dintre noi vor fi chiar
mai mari decat va puteti imagina. Fiti siguri ca ne dorim sa fim cu voi intr-un
mod mai palpabil, la fel de mult pe cat doriti si voi. Suntem o familie; este o
dorinta reciproca.
De asemenea,
noi urmarim un numar foarte mare de lucratori intru lumina, care au fost
intrupati in aceasta perioada, pentru a-si aduce contributia in cadrul acestei
misiuni minunate, aratandu-va drumul in aceasta mare trezire. Sunteti razboinicii
curajosi ai Luminii, care se confrunta cu multe dificultati pentru a participa
la instalarea starii Christice pe planeta, iar noi va pastram cu mult drag in
inimile noastre. Va salutam si va respectam cu recunostinta si iubire profunda.
Ne vom
reintoarce la suprafata intr-un mod mai palpabil, atunci cand trezirea spirituala
va atinge masa critica, foarte curand. In scurt timp, ni se va permite sa intram
in legatura cu un numar limitat de persoane de la “suprafata”, care au atins
nivelul de frecventa ce le va permite sa ne vada si sa se simta confortabil in
prezenta nivelului nostru de stralucire.
Fiti siguri ca nu ne vom reduce vibratiile pentru a va intalni in nivelul vostru prezent de densitate de dimensiunea a treia. Cel mai probabil ne vom intalni la mijlocul drumului.
Pentru ca voi sa puteti sa ne percepeti la nivelele superioare ale
celei de-a patra dimensiuni, va fi nevoie sa va fi ridicat deja propria
frecventa si constiinta la acel nivel.
Acest schimb
initial va deschide treptat caile pentru o eventuala manifestare mai ampla a
noastra printre voi, unind cele doua civilizatii intr-o Mare Familie a Copiilor
Mamei. Suntem fiinte de iubire, mergem pe o cale a dragostei si vrem sa stiti
ca avem foarte multa iubire pentru voi toti.
Atunci cand
vom veni, va vom putea invata un mod de viata care va va ajuta sa puneti foarte
rapid bazele unei permanente epoci de aur, caracterizata de iluminare, iubire,
pace, frumusete si prosperitate pentru toti.
Va vom ajuta
sa instaurati aceasta epoca de aur, pe care ati asteptat-o atat de mult timp. Pregatiti-va
prin a va iubi si mai mult unul pe celalalt, prin a va considera fratii si
surorile unei familii uriase. In mintile si inimile voastre, incepeti sa fiti receptivi
fata de noi si invitati-ne sa devenim indrumatorii si mentorii vostri. Nu veti regreta
acest fapt niciodata.
In ultimii
doisprezece mii de ani in care am locuit in “subteran”, am infiintat in orasele
multidimensionale, dar si in Telos, o fundatie bazata pe constiinta iubirii si
a adevaratei Fratii. In aceste mii de ani, am perfectionat structurile
societatilor, pentru a obtine niveluri de rezonanta din ce in ce mai mari cu
Principiile Divine, in toate domeniile vietilor noastre.
Preaiubitilor,
am fost martori la durerea si lupta voastra, suficient de mult timp. Cu bucurie
si speranta asteptam sa va aratam modul de manifestare a acestei realitati
dimensionale superioare in lumea voastra, astfel incat niciodata sa nu mai
existe suferinta pe aceasta planeta – pentru omenire sau pentru oricare dintre
celelalte taramuri ce evolueaza pe Terra.
Cu ajutorul nostru, nu va mai dura doisprezece
mii de ani pentru a realiza acest lucru. Noi stim deja cum.
Unirea energiilor noastre
prin magia “Iubirii” poate si vă va aduce aceste minunate schimbari. Fiti dispusi
sa va deschideti inimile catre noi si sa aveti incredere ca nu suntem doar
prietenii vostri, ci si fratii si surorile voastre de demult.
La nivel de
suflet, ne cunoastem foarte bine, deoarece eram toti o familie intr-un anumit
moment pe marele continent al Lemuriei. Si mai suntem inca.
Va transmitem
din Telos multa iubire care curge intr-o mare abundenta aici. Nu avem probleme in
a o genera, iar ea ne permite sa traim intr-un mare belsug. Va pastram cu drag
in inimile noastre. Pana cand ne vom intalni, practicati in continuare arta
iubirii adevarate, care incepe cu a va iubi pe voi insiva. Fie ca iubirea sa
abunde in inima voastra – pentru sine, unul fata de celalalt si pentru intreaga
creatie. Sunteti giuvaeruri pretioase si expresii ale Iubirii Tatalui/Mamei
Dumnezeu!
💕💕💕
Mesaje din Telos - Orasul Luminii celei de-A Cincea Dimensiune
Fundatia Telos World-Wide
Misiune
Suntem o organizație non-profit dedicată extinderii informațiilor și învățăturilor provenite din Telos în pregătirea pentru eventuala apariție a fraţilor și surorilor noastre Lemuriene în lumea noastră, pentru a ne învăța un nou mod de viață luminată.
Scopurile fundatiei sunt următoarele:
- Pentru a promova extinderea misiunii Lemuriene în Canada și în întreaga lume,
- Promovarea scrierilor și lucrarilor celor din Telos
- Pentru a ajuta alte grupuri, în special grupurile internaționale, in vederea asigurarii unei structuri si pentru a promova învățăturile din Telos,
- Construirea unui centru pentru educare și fratie, și
- De a strânge fondurile necesare pentru indeplinirea obiectivele noastre.
Telos World-Wide Foundation, Inc.
Montreal, QC – CANADA
Phone: (001 Intl.) 1-514-940-7746
Web Site: www.telosinfo.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu